Am avut o zi atât de plictisitoare încât faptul că scriu acum e apogeul perioadei mele dintre somnul de ieri și cel de azi. Am să abordez un subiect la care mă gândesc mult, dar nu simt întotdeauna nevoia să-l dezvolt sau împart cu restul lumii.
Burlăcia în care mă scald de vreo 2 de-acum. Mi-e dor de a fi mai mult de 2 3 zile, săptămâni în cele mai bune circumstanțe cu cineva? Mă îndoiesc că sunt atat de stricat încât să nu fiu în stare să reușesc asta dacă mi-o propun. Nu cred că nu există acoloșa pe undeva o duduie care să mă suporte măcar o lună și nu cred că s-ar găsi vreo domnișoară destul de simpatică, ne-enervantă, deșteaptă (așa pentru mine, nu te gândi la un pui de geniu, nu, mie îmi trebuie ceva peste nivelul “maimuță prost antrenată”) și ne-urâtă încât să o vreau eu mai mult decât pentru o treabă sau altă treabă… Sau ambele treburi, depinde cât de kinky e și dânsa.
Nu mă plâng că îmi merge rău, nu mă laud că îmi merge bine, dar nici nu pot spune că sunt mulțumit de situația în care mă aflu.
Am uneori impresia că sunt în o intersectie nesemnalizată și din toate părtile vin ori salvari. ori tramvaie, ori farfurii zburătoare, iar eu, cu Decebal în dreapta beat mort, cu Burebista și Zalmoxis în spate pipăind vreo “zână bună”, în dacia mea stăm ca idioții și ne uităm să vedem deznodământul ca Libia la NATO.
Dacă mă încântă acum ceva, e faptul că pot cât de nesimțit, cât de porc, cât de grobian vreau eu în public, fără să îmi pese de nimic. Dacă ies undeva pot să mă uit la una, la alta cât vreau eu (sau până se prinde) fără repercursiuni. Pot să ies azi cu Ana, mâine cu Bna, poimâine cu Cna și tot așa până ajung și eu ca amicii mai sus menționați la Zna.
Dacă îmi e dor de ceva, sunt clar lucrurile mici. Sexul regulat (ce ciudat sună) nu. Stabilitatea nu. Siguranța clar nu, că mi se pare mai sigur a nu fi în o relație decât a fi participant, că așa cel puțin ești sigur că nu are cum să decidă altcineva pentru tine că de azi sunteți sunteți iubiți, pe când în cuplu oricine poate destrăma situațiunea. Mie îmi e dor de căcaturile alea mici, de atunci knd eram rupt de oboseală da mai stăteam juma de oră pentru ea. De gustul ciudat care îl aveau săruturile după 2 pungi de semințe si 3 litri de cola. Chiar și de certurile tâmpite din centrele de închiriere video.
Acum, după ce am citit și eu cele mai sus relatate, sunt chiar mai în dilemă ca de obicei și dacă s-ar trezi vreun cititor, știu sigur că am vreo 5,6, să mă întrebe ce prefer, sincer, dar sincer acum, sincer nu aș putea să dau un răspuns. Până acum vreo 3 zile sigur aș fi ales să rămân singur că stilul meu mai nomad așa de viață nu pot să îl impun nimănui pentru că nu ar fi corect. Ce să mai, mă mulțumesc cu ce am, nu mă plâng că nu am cum să rezolv treaba asta și I bid you good day mă copii.
